Mamaia Nord devine o stațiune în mod oficial și atrage deja investiții de 10 milioane de euro

Inițiativa ce datează din martie 2018, de a declara zona Mamaia Nord drept o stațiune de sine stătătoare pentru a putea atrage fonduri de investiție, s-a concretizat. Începând cu 7 august 2023, Organizația de Management al Destinației „Stațiunea Mamaia Nord” a fost avizată ca asociație de utilitate publică de către ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Mamaia este considerată perla litoralului românesc, întrucât reprezintă punctul de maxim interes prin prisma opțiunilor de cazare și divertisment și beneficiază de o poziție geografică de excepție. Desfășurarea pe un grind între Marea Neagră și Lacul Siutghiol conferă avantajul unui climat moderat marin, cu o umiditate relativ mai ridicată și brize maritime ce asigură aer curat și au un efect răcoritor în lunile calde. Cadrul natural oferă prilejul de a admira spectacolul naturii pe tot parcursul zilei: dimineața – răsăritul pe partea cu marea și seara - apusul, înspre lac.

În partea de Nord a stațiunii Mamaia s-a dezvoltat o zonă cu restaurante, terase, cluburi, plaje și treptat, în proximitatea acestora au fost construite felurite clădiri rezidențiale. Datorită cererii pentru cazare într-un areal unde există deja facilități, noile construcții suplinesc oferta disponibilă și ridică gradul de profitabilitate al investițiilor din zonă.

Dezvoltările în ritm accelerat au atras impunerea unor norme de construire din partea autorităților, pe care dezvoltatorii le-au adaptat după posibilități. Planul Urbanistic Zonal solicită constructorilor care dețin terenuri în Mamaia Nord – Năvodari să respecte o arhitectură organică, pentru a obține un design arhitectural unitar, plăcut estetic. Nordis Mamaia a alocat un buget mare și dispune în prezent de o arhitectură organică ce imită valurile mării într-un mod cu totul deosebit. Structura plăcilor de beton și sticla securizată curbată a balustradelor sunt realizate pe comandă și conferă un efect vizual armonios.

Reprezentanții Primăriei își doresc să vină în întâmpinarea investitorilor și să ofere cadrul necesar pentru ca zona să crească din punct de vedere turistic, fiind necesare investiții în infrastructură și în campanii de promovare, care să atragă turiști din plan național, dar și internațional.

Neavând titulatura de stațiune turistică, ci doar statutul de stațiune balneo, Mamaia Nord – Năvodari nu a putut accesa fonduri de dezvoltare. Primele acțiuni pentru a declara Mamaia Nord drept o stațiune turistică au avut loc în 2018, când Ministerul Turismului a susținut o propunere de Hotărâre de Guvern care conferă calitatea de destinații turistice de importanță națională pentru patru locații și arii cu atractivitate turistică, printre care și Mamaia Nord. Hotărârea deține o importanță specifică pentru autoritățile locale, ce aduce un avantaj tuturor comunităților cuprinse în destinațiile turistice considerate de interes național sau local. Acestea pot câștiga astfel un punctaj mai ridicat în procesul de obținere a finanțărilor destinate proiectelor regionale.
Înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord a fost inițiată încă din anul 2021, însă modificările legislative ulterioare au impus reluarea anumitor etape procedurale.

OFICIAL: STAȚIUNEA MAMAIA NORD

Pe 14 august 2023, Ștefan-Radu Oprea - ministrul Economiei - a înmânat personal avizul de înființare a Organizației de Management al Destinației (OMD) denumită "Stațiunea Mamaia Nord", primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru, în cadrul unui eveniment organizat la Năvodari.

STAȚIUNEA MAMAIA NORD

Această oficializare are un rol extrem de important în dezvoltarea Stațiunii Mamaia Nord ca proiect separat de investiții. Guvernul României își propune să acceseze toate fondurile alocate organizațiilor de management al destinației prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în conformitate cu angajamentul său de a sprijini dezvoltarea turismului.

Conform informațiilor transmise de Ministerul Economiei într-un comunicat de presă, suma alocată investițiilor este de 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro sunt pentru dezvoltarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD-uri), cu scopul de a îmbunătăți infrastructura pentru a spori accesibilitatea, durabilitatea și avansul destinațiilor. 2 milioane de euro sunt alocate procesului de digitalizare a destinațiilor turistice și elaborarea strategiilor de dezvoltare și promovare în domeniul turismului.

CE ÎNSEAMNĂ OMD STAȚIUNEA MAMAIA NORD

OMD este acronim pentru Organizația de Management a Destinațiilor. România are în prezent15 OMD-uri locale, unul judeţean, precum şi unul regional.

OMD „Staţiunea Mamaia Nord” este formată din Consiliul Local Năvodari, Organizaţia Patronală Mamaia Nord şi Holiday Beach SRL. Prin Hotărârea Consiliului Lolcal nr. 141/24.07.2023 a fost aprobată modificarea Statutului Asociaţiei Organizaţiei de Management al Destinaţiei „Staţiunea Mamaia Nord”, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 626/29.03.2023 pentru modificarea şi completarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei aprobată prin Ordin nr. 1.293/2022 şi urmare Hotărârii nr. 2/04.07.2023 a Adunării Generale a Asociaţiei OMD „Staţiunea Mamaia Nord”. Documentaţia transmisă către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a fost analizată şi validată de către „Comisia de avizare privind înfiinţarea OMD-urilor în România”, în conformitate cu prevederile procedurii în vigoare.

OMD Staţiunea Mamaia Nord reprezintă oficializarea parteneriatului strategic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari și deschide accesul la fonduri PNRR pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa.

Acest lucru înseamnă că vor fi accesate fonduri de investiții pentru a dezvolta infrastructura, pentru a moderniza spațiile publice, dar și pentru a organiza evenimente și a promova noua stațiune în mod corespunzător.

Aviz OMD Stațiunea Mamaia Nord

EFECTELE POZITIVE ALE OFICIALIZĂRII

Declararea noului centru de atracție turistică dintre Mamaia și Năvodari drept o stațiune independentă – MAMAIA NORD consolidează parteneriatul dintre investitori, dezvoltatori, operatori turistici și Primăria Năvodari. Împreună, toți cei implicați vor putea lua decizii pentru a ridica nivelul turismului în zonă, de la acces și peisagistică, până la facilități și servicii turistice superioare.

Prin prisma acestui parteneriat dintre entitatea publică și cele private, OMD Staţiunea Mamaia Nord va putea beneficia de o strategie de dezvoltare și de marketing turistic. Obiectivele declarate includ:
- creșterea gradului de valorificare a potențialului turistic din destinație; - prelungirea duratei sejururilor; - creșterea numărului de turiști; - stabilirea unei strategii de a reduce sezonalitatea; - sporirea notorietății brandului turistic.

Odată cu acest moment, reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului declară că își iau angajamentul de a susține activ promovarea turismului românesc.

„Acest nou statut are un rol strategic de branding, întrucât la acest moment se poate sesiza o discrepanță între dezvoltarea din Mamaia Nord unde condițiile de cazare sunt superioare, există facilități și plaje frumos amenajate, versus Mamaia, unde hotelurile necesită renovări, restaurantele sunt slab frecventate, iar locurile amenajate pentru divertisment într-un stadiu avansat de deteriorare. Este o decizie prin care se atrag fonduri de investiții, deschizând astfel oportunitatea altor investiții din fonduri europene și din partea companiilor private, ce vor face zona să înflorească, să prospere” declară Daniel Penciuc, Director de Strategie și Comunicare Nordis Group.

Nordis Group dezvoltă în Stațiunea Mamaia Nord cel mai mare ansamblu hotelier și rezidențial de 5 stele din România, care include un mix unic de facilități. Proprietarii și turiștii Nordis Mamaia au avantajul de a găsi în cadrul ansamblului tot ce au nevoie pentru zile de răsfăț: un SPA impresionant, sală de fitness, piscine interioare și exterioare, 12 restaurante și cafenele, sală polivalentă pentru evenimente, ballroom, locuri de joacă, Cinema VIP, centru de beauty, clinică de recuperare medicală, plajă privată.

Rezervă aici un sejur extraordinar la Hotelul Nordis Mamaia!

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.