Prestigioasa publicație Financial Times: „Nordis Mamaia 5***** va fi cel mai mare hotel de leisure din Europa”

București, 28 iunie 2021 - Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de ansambluri rezidențiale și hoteliere de lux, este acum în centrul atenției la nivel internațional datorită proiectelor ambițioase derulate în România. Prestigioasa publicație Financial Times numește ansamblul Nordis Mamaia 5***** „cel mai ambițios proiect rezidențial & hotelier din România” și notează că va fi cel mai mare hotel leisure din Europa, cu un total de 712 camere.

Financial Times, publicație care se axează preponderent pe știrile notabile din sectorul economic și cel de business, a remarcat activitatea Nordis Group din ultimele 12 luni. Pe lângă investiția de peste 200 milioane euro în proiecte rezidențiale și hoteliere, compania a introdus un produs financiar revoluționar pentru industria de real-estate din România.

Conceptul de a investi într-o cameră sau apartament de hotel era familiar doar în piețele foarte mature și versate în real-estate, precum Dubai și Statele Unite ale Americii. Odată cu lansarea proiectelor Mamaia, Brașov și Sinaia, Nordis a pus la dispoziția clienților posibilitatea de a investi într-o cameră de hotel, care garantează un randament de 7% pe an și o chirie lunară stabilită contractual.

Proiectul Nordis Mamaia 5*****, un ansamblu rezidențial & hotelier, va redefini turismul de pe litoralul Mării Negre. Cu un număr de 712 camere și apartamente, va fi cel mai mare hotel leisure și unul dintre primele 10 pe turism de business din Europa.

„Acest tip de ansamblu exclusivist reprezintă o premieră pentru piața din România”, notează Financial Times. „Proiectele Nordis reprezintă și o reinventare a serviciilor și facilităților de cinci stele și dau o nouă definiție stilului de viață de clasa întâi”, adaugă Financial Times.

Tot acest ecosistem unic introdus de Nordis Group, care cuprinde ansambluri și servicii premium, produse financiare inovatoare, redefinire a limitelor de calitate și rapiditate a construcțiilor va impacta considerabil turismul de lux în România.

„Ne bucură enorm să vedem că munca noastră face o asemenea impresie plăcută în lume. Ținta noastră încă din prima zi, prin proiectele din Mamaia, Sinaia, Brașov și altele care vor urma, a fost să oferim românilor o experiență la standarde și facilități premium, fără compromisuri. Continuăm să dezvoltăm, inovăm și inaugurăm ansambluri semnate Nordis în locații strategice din România”, a declarat Vladimir Ciorbă, CEO Nordis Group.

Despre Nordis Group

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor de lux. Grupul de firme este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management.